Arnaud Perrein, zis „Francezul", sta in picioare pe malul Ialomitei, pe capatul de beton al unui pod distrus asta-iarna de gheturile venite de pe Dunare. Vizavi de el se vede satul Hagieni din comuna Mihail Kogalniceanu, iar in spate, dincolo de un mal inverzit, se intinde o parte din pamanturile lui. „Pierre", cum ii spun localnicii, sta pe malul apei cu mainile in sold. E imbracat in blugi, are bocanci cenusii prafuiti si poarta un pulover negru peste un tricou albastru. Nu arata ca taranii romani, dar nimic din infatisarea lui nu spune ca e cel mai mare investitor individual in agricultura din judetul Ialomita, unde a venit prin 2003 si a cumparat sau a luat in arenda 3.400 de hectare de teren arabil. Se uita la apa tulbure a raului, aflata la doar cateva sute de metri de culturile sale. Pana acum, si-a irigat terenurile cu apa din Dunare. Anul acesta insa nu mai primeste subventii pentru irigatii de la guvern si apa din Dunare va fi foarte scumpa, mai ales ca e adusa din bratul Borcea, aflat la peste zece kilometri distanta. Perrein se gandeste sa pompeze apa din Ialomita in niste canale abandonate de pe terenul sau, pe care sa le reconditioneze. Ar fi mai ieftin. si, daca tot o pompeaza, vrea sa aduca apa si pentru legumicultorii din comuna. Administratia Nationala a imbunatatirilor Funciare (ANIF) nu-i da deocamdata voie sa foloseasca vechile canale, dar lucrarea trebuie facuta. Asa ca, probabil, se va face, si de pe urma ei vor beneficia si cele peste 100 de familii de agricultori din zona. Romanii si-au vandut cam 5% din tara Arnaud Perrein este doar unul dintre sutele de investitori straini din agricultura romaneasca. Potrivit cotidianului „Ziarul Financiar", strainii au intre 3 si 5% din terenul agricol al Romaniei, dar suprafata totala detinuta de acestia nu este cunoscuta de nicio institutie publica. Motivul numarului mare de fermieri straini este simplu: pretul mic al hectarului de teren agricol. O alta analiza, realizata de ziarul „Adevarul", arata ca numai italienii si danezii, cele mai importante grupuri de investitori, detin cumulat peste 450.000 de hectare, adica circa 4,8% din terenul agricol lucrat (9,4 milioane de hectare). Marii agricultori romani - Culita Tarata, Ioan Niculae, Adrian Porumboiu, Mihai Anghel si stefan Poienaru - detin impreuna terenuri de 170.000 de hectare, adica nu mai mult de 1,8% din suprafata lucrata. taranii n-au stiut regulile jocului in comuna Mihail Kogalniceanu din Ialomita, strainii au reusit in agricultura pentru ca, spre deosebire de romani, au stiut ce este si cum functioneaza capitalismul, spune primarul Alexandru Dinu. imeni nu le-a spus taranilor ca trebuie sa construiasca capitalismul si nici care sunt regulile jocului, asa ca majoritatea micilor asociatii create dupa 1990 au dat gres. in loc ­sa-si reinvesteasca profiturile din agricultura tot in agricultura, romanii si-au cumparat masini si au pus termopane la case. Iar apoi s-au certat cu neamurile si vecinii si asociatiile ­s-au destramat, povesteste primarul cu ciuda in glas. Sigur, cam o treime din cele peste 1.150 de familii ale comunei traiesc din legumicultura, iar Mihail Kogalniceanu are cei mai putini asistati sociali din judet. Dar marea agricultura o face „francezul". Arnaud Perrein a gasit oameni de incredere care sa-i coordoneze ferma 3.400 de hectare de rapita, grau si porumb Arnaud Perrein a aparut in sat intr-un moment in care taranii nu prea mai aveau incredere in investitori. Multi le promisesera marea cu sarea pentru a le lua pamantul si dadusera faliment dupa un an-doi sau, mai rau, apoi disparusera fara sa le dea arenda. Francezul a avut primul contact cu Romania chiar in 1990. Avea 22 de ani si, dupa ce a fost la Berlin „sa mai sparga putin din Zid", a facut o calatorie de doua luni cu masina prin fostele tari socialiste - Cehia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Serbia. „La noi nu era clar ce e Bucuresti si ce e Budapesta, tarile din est erau ceva flu", povesteste el. „Mi s-a parut interesant sa vad tarile in tranzitie, care traiesc momente deosebite, in loc sa ma duc la Luvru sau in Grecia." La intoarcerea in Franta a avut de ales intre a-si satisface serviciului militar - la vremea aceea obligatoriu - sau a lucra pentru o companie franceza cu activitate in strainatate. A ales Romania si a gasit o firma care l-a trimis aici sa „reabiliteze filiera zaharului". Astfel, a distribuit pana in '94 samanta de sfecla de zahar, a importat utilaje si a lucrat la retehnologizarea unor fabrici. in aprilie 1994 si-a infiintat propria firma de prestari servicii si timp de opt ani a recoltat culturile pentru agricultori din sudul tarii cu doua combine pentru cereale si doua masini de recoltat sfecla de zahar. in 2002 combinele se inmultisera deja si afacerea nu mai mergea atat de bine, asa ca Perrein a inceput sa ia pamant in arenda pe ici, pe colo, cate 15-30 de hectare. in 2003 a ajuns la Kogalniceanu si a preluat in primul an cam 300 de hectare. De atunci a renuntat la prestarile de servicii si la terenurile din alte zone, s-a extins, a inceput sa arendeze si sa cumpere pamant si, sapte ani mai tarziu, a acumulat 3.400 de hectare pe raza comunei din judetul Ialomita, pe care cultiva grau, rapita, orz, floarea soarelui si porumb. La coada combinei Satenii din Mihail Kogalniceanu n-au avut la inceput prea mare incredere in el. Au semnat contracte de arenda, iar toamna, la adunatul recoltei, s-au strans pe camp, la coada combinei, ca ­sa-si ia pe loc cele 400 de kilograme de grau la hectar ce li se cuveneau. „Erau patiti romanii", spune Perrein. in al doilea an au venit toti buluc la poarta fermei cand se dadea arenda. „Voiau sa apuce, ca asa era la alte asociatii - primul venit, primul servit, restul nu mai apucau." De atunci insa s-au linistit. Acum, sacii cu grau raman si doua-trei luni la ferma fara ca localnicii sa vina sa si-i ia. stiu ca stau mai bine la francez, unde nu sunt gargarite si e curat, decat la ei. „E o placere sa muncesti cand si altii muncesc alaturi de tine" Afacerile francezului din comuna ialomiteana Mihail Kogalniceanu nu au mers prea bine in primii ani. „Nu stiam daca castigam sau pierdem", spune fermierul. „Dar am avut vointa, am sperat, am tot zis «la anul vom reusi»." De acum patru-cinci ani, e mai bine. Motivul este ca Perrein a inceput sa se adapteze la stilul romanesc de lucru si nu se mai implica direct in munca campului, ocupandu-se in prezent doar de birou. Are trei sefi de ferma de incredere, intelegatori si cu capul pe umeri, carora le deleaga tot ce tine de cultura sau reparatii mecanice, si nu mai are contact direct cu tractoristii sau cu paznicii. „Mult timp nu mergea si pentru ca eram implicat direct pe camp, ma certam mereu cu ei, se simteau jigniti, alergam peste tot. stiam ca se fura, dar nu puteam sa dovedesc. De cand am lasat oamenii de incredere in ferma merge mult mai bine. Problemele ­s-au redus foarte mult." Un fel de CAP Francezul a ajuns chiar sa inteleaga de ce se fura pe ici, pe colo. „inainte nu dormeam noaptea daca auzeam ca mi-a furat cineva 10 litri de motorina, eram jignit, suparat, chiar daca nu era mare lucru. Acum am trecut un pic peste asta. Oamenii ­n-au impresia ca fac rau." Mult timp au „ciupit" de la IAS sau CAP „iar eu sunt un fel de CAP. Mai trag cate ceva: un pic de vaselina, un pic de ulei, electrozi. Global, nu e semnificativ." Ca sa descurajeze micile furturi, Perrein a pus anul acesta lacat la motorina. in schimb, el apreciaza faptul ca salariatii romani lucreaza si 12 ore pe zi, vin la munca si sambata si duminica, daca e nevoie de ei si sunt platiti. „in Franta, e important sa ai weekend, sa ai vacanta. Nu munceste nimeni in plus chiar daca are nevoie de bani. Dar salariatul roman are nevoie sa faca ceva in viata lui, are nevoie de o masina, vrea sa puna termopan si sa faca WC in casa, sa vada cum creste in grila de salarizare. Romanii au initiativa, au curaj", spune francezul. „E o placere sa muncesti cand vezi ca altii muncesc alaturi de tine. asta e un factor de dezvoltare foarte important." Un alt motiv pentru care treaba merge mai bine la ferma este ca echipa e fixa, iar sefii sunt stabili. Anul acesta francezul are doar 35 de angajati, spre deosebire de anul trecut, cand facea irigatii si angaja 70. E balamuc si n-are cum sa fie altfel" Nici problemele specifice vietii in Romania nu-i mai dau atat de mult de furca lui Arnaud Perrein.­ De exemplu, coruptia nu mai e asa grava, ba chiar a devenit „nesemnificativa". Cat despre legislatie, birocratie si institutii, „e balamuc", dar n-are cum sa fie altfel. „Suntem in evolutie permanent, mergem cu 200 de kilometri la ora. in spitale e mai bine, in scoli e mai bine, drumurile sunt mai bune. Ce vrem, sa fie ca in Germania?", intreaba retoric fermierul. Important e sa ai o imagine de ansamblu: fondurile europene vin, chiar daca se pierd sume mari la schimbul valutar sau prin dobanzi; subventiile de la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura vin si ele, chiar daca tarziu. Perrein spune ca nici in Franta fermierii nu sunt multumiti. „si ei zic ca e balamuc. Numai ca Franta nu are o scuza, nu a avut 50 de ani de comunism." Asa ca francezul vrea sa ramana in Romania si, ca sa-si asigure stabilitatea, cumpara pamant. Toti banii pe care-i castiga ii investeste in terenuri si utilaje si face achizitiile astfel incat ferma sa fie viabila si dupa 2013, cand se vor reduce drastic subventiile. „incercam sa profitam la maximum de toate oportunitatile, sa ne asezam bine. Pentru asta trebuie sa si cumparam pamant." Altfel, Perrein risca sa ramana mai devreme sau mai tarziu fara terenuri de cultivat, cand vreo multinationala le va oferi taranilor 1.000 de kilograme de grau la hectar, nu 400. „Am 42 de ani si n-as vrea sa o iau de la zero. N-am aici altceva. N-am avere in Franta. Asa ca toti banii ii bag in utilaje si pamant." Din 3.400 de hectare cat cultiva, o parte le-a cumparat. Nu spune cat, pentru ca e un subiect „delicat" din cauza mentalitatii „noi nu ne vindem tara". Utilaje performante sau masina scumpa Scopul francezului pe termen lung este sa faca „ceva frumos". „Vreau sa fiu cel mai tare din parcare", spune el in gluma. Apoi revine: „Nu vreau sa maresc ferma, vreau sa cultiv bine. stiu cum se cultiva in SUA, in Franta, in Germania, aici suntem inca mici copii." 
in 2009, Arnaud Perrein a investit aproape doua milioane de euro. Curtea fermei sale - fostul CAP din comuna -, unde se inalta cateva silozuri argintii, e populata de utilaje din Dakota de Nord, Italia, Spania sau Argentina. A cumparat anul trecut o combina de 200.000 de euro. in schimb, din septembrie s-a mutat de la Bucuresti impreuna cu familia - sotia romanca si trei copii - in niste foste birouri de la CAP din coasta fermei, aflate intr-o „semirenovare" continua. Are o curte cu duzi, cinci catei, doi ponei si un magar si conduce o Dacia Logan care are deja 210.000 de kilometri la bord. Nu si-a luat masina de 50.000 de euro si nu si-a construit vila. El stie ca trebuie sa se dezvolte, sa cumpere teren si sa se asigure ca peste doi ani va mai fi aici. „Eu vreau sa perenizez ferma. ­M-am chinuit atata sa adun pamantul si maine-poimaine sa-l vand? Nu as avea curaj. si ce sa fac cu banii? Nu vreau sa ma intorc in Franta." Francezul a fost consecvent, a fost serios si a investit intruna, sintetizeaza primarul Alexandru Dinu. „A reusit pentru ca a venit educat de capitalism. E uimitor ce a putut sa faca omul asta." Ferma „italianului" are 3.500 de hectare Mihai Nedelcu, director de productie la Riso Scotti Danubio, e convins ca Romania va deveni un mare producator de orez Nu departe de Mihail Kogalniceanu, o alta investitie, de data aceasta a „italianului", a dat lectii de capitalism. Italienii sunt de departe cei mai mari investitori straini in agricultura romaneasca. Ei detin, potrivit ziarului „Adevarul", peste 300.000 de hectare, adica 3,1% din terenul agricol lucrat al tarii, si cultiva cereale si orez sau se ocupa de cresterea gainilor pentru oua. Din cele 28.000 de firme italiene inregistrate in Romania, peste 1.300 activeaza in domeniul agricol, arata Alberto Dal Degan, ofiterul de presa al Ambasadei Italiei la Bucuresti, citat de „Adevarul". De exemplu, in Braila, italienii cultiva cu orez peste 1,7% din suprafata arabila a judetului, de 356.000 de hectare, iar in zona Banatului se ocupa de cultivarea cerealelor. Riso Scotti, cel mai mare producator de orez din Europa si una dintre cele mai importante firme cu investitie italiana din Romania, cultiva orez in judetele Ialomita, Braila si Dolj. Numai in Ialomita - in localitatile Vladeni si Giurgeni - si in zona comunei Latinu din Braila, firma italiana cultiva 3.500 de hectare, cu intentia de a se extinde la 10.000, spune Valerio Gaiardelli, consultant agricol la Riso Scotti. Orezariile de la Vladeni au crescut pe terenurile care fusesera amenajate pentru cultura orezului in perioada comunista, pe malul stang al Dunarii. Terenurile erau in proprietatea fostilor locuitori de pe malul fluviului, care au plecat din zona in urma unei inundatii masive din 1970, care a distrus mai multe localitati, explica Alexandru Dinu, primarul din Mihail Kogalniceanu. Reprezentantii companiei italiene i-au cautat, deci, pe urmasii fostilor proprietari si „incet, cu multa rabdare, au cumparat mult". Apoi au integrat productia, au construit silozuri si o fabrica de prelucrare. 
„Daca vrei sa faci orez, trebuie sa te duci unde e apa. in zona Dunarii e destula apa", justifica Gaiardelli alegerea regiunii. Desi detine o suprafata mare, Riso Scotti nu a atins inca potentialul maxim al zonei. „Ca sa se faca bine agricultura, trebuie sa fie parcele de 10-15 hectare, aici sunt de 2-3 hectare maximum, chiar de un hectar." Fabrica de decorticare, prelucrare si ambalare a orezului de la Vladeni a inceput sa functioneze in 2006. Mihai Nedelcu,­ directorul de productie, a venit prima oara la Riso Scotti cand in locul fabricii de acum era doar un camp verde. Lucrase 25 de ani la fabrica de panificatie din Slobozia si crescuse de la inodat saci la functia de director, povesteste el. E un om scund, cu obraji rotunzi si poarta o haina albastra regulamentara. El controleaza intreaga fabrica de la Vladeni, care are 38 de angajati, si poate vorbi despre orez ore intregi. A prins regulile in Italia, unde a stat doua luni, dupa ce italienii l-au convins ca sunt hotarati sa faca ceva. „N-or sa decupeze pamantul sa-l duca in Italia", s-a gandit el si a acceptat propunerea. Fabrica functioneaza din 2007 si a ajuns in prezent la o capacitate de circa 150 de tone in 24 de ore. Conceptul italian de productie se bazeaza pe pastrarea intacta a soiului de orez, pe familii - colosal, mare, rotund sau lung. Romania, in topul orezului Pe langa orezul provenit din culturile proprii, fabrica de la Vladeni prelucreaza si productia altor cultivatori. Nedelcu spune ca Riso Scotti a convins mai multi agricultori din Romania ca merita sa cultive orez. Acestia si-au dat seama ca au unde sa-si vanda recolta la un pret bun. Compania are, de altfel, interesul sa fie cat mai multi cultivatori in Romania, explica directorul de productie al fabricii. De-a lungul timpului, administratorul italian delegat, Martzio Andrea Olgiati, a cumparat chiar si orez de calitate mai slaba, numai ca sa incurajeze producatorul. Rezultatul acestor eforturi ar putea fi un loc fruntas pentru Romania intre producatorii europeni de orez. „Romania e capabila sa produca orez de foarte buna calitate, daca se respecta tehnologia in camp", spune Nedelcu, pentru ca pamantul e bun, clima e favorabila, iar apa din Dunare e destul de calda. Cu eforturi mici se pot produce cantitati mari de orez ecologic. „Sunt convins ca Romania va deveni unul dintre cei mai importanti producatori de orez din Europa."

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: adevarul.ro